Articole

Jocul, activitate practicată de om, indiferent de vârstă, are un rol deosebit de important în dezvoltarea sa. Fiecare om se joacă, bineînțeles existând o diferență, în funcție de vârstă, precum și de instrumentul folosit.

Există dovezi și semne cum că jocul ar fi apărut cu mii de ani în urmă. Este adevărat că, în funcție de statutul social al indivizilor, ele se împărțeau în: jocuri pentru clasele înalte ale societății, pentru clasele de mijloc și jocuri pentru clasele de jos. Cu cât individul aparținea unei clase sociale mai înalte, cu atât își permitea mai mult să utilizeze instrumente mai scumpe în jocurile practicate.

Să încercăm să definim jocul. Din punctul meu de vedere, a juca înseamnă a imita într-un mod mai simplu, mai plăcut, realitatea de zi cu zi. Altfel spus, oamenii, organizați într-o societate civilizată, și-au creat un mod destul de plăcut de a putea trece prin greutățile cotidiene și, totodată, de a se dezvolta, de a se simți mai bine și de a fi mai cooperanți unii cu alții.

Există  persoane mai rigide care susțin că niciodată în viața lor nu s-au jucat. Acest lucru este imposibil, deoarece fiecare persoană, în viața sa, și mai ales în perioada copilăriei, a avut momente în care a putut să se joace.

Jocul trebuie văzut ca o activitate spontană, relaxantă. Din păcate, cu cât copilul este forțat de părinți, educatori, învățători să se joace, cu atât jocul devine mai organizat, își pierde din farmecul său inițial și nu-și mai îndeplinește scopul.

Jocurile se clasifică, în mod distinct, în funcție de o serie de criterii:

1. În funcție de spațiul în care se desfășoară: jocuri de casă, de stradă, de școală, de familie.
2. În funcție de rolul avut în dezvoltarea umană: jocuri ce dezvoltă partea motrică (jocul cu mingea de exemplu), inteligența cognitivă (dezvoltarea memoriei vizuale și auditive, a percepției vizuale și auditive), latura creativă (trivia), personalitatea.
3. Jocuri individuale sau de grup.
4. Jocuri de imitație, de competiție, jocuri sportive (ce dezvoltă atât partea motrică, coordonarea mișcărilor, cât și inteligența, spiritul de competiție, sociabilitatea și percepția de sine).

În ceea ce privește jocul la copii, distingem mai multe etape. Începând cu vârsta de 1 an, deși este o perioadă în care aproape că nici nu putem vorbi despre jocuri, există, în schimb, jucării care dezvoltă partea motrică, cea de coordonare și senzorială: jocuri de atașament, jocuri cu păpuși, culori, sunete, muzică etc. Cercetările arată că, până la vârsta de 1 an, este foarte importantă creerea unei atmosfere plăcute în camera copilului (trebuie să domine culorile calde, prezența multor jucării, în special confecționate din materiale moi). În primul an, copilul are tendința de a lua toate jucăriile, de a le prinde și introduce în gură („faza orală!” – S. Freud). De aceea, este bine ca jucăriile să nu fie ascuțite , pentru a evita pericolul rănirii și, de asemenea, trebuie să fie mari pentru a nu fi înghițite, dar și pentru a crea o plăcere atunci când sunt ținute în mână.

Prin joc, individul învață să accepte eșecul la fel de bine ca și succesul. La începutul vârstei de 6 luni, când copilul stă în fund și poate lua o jucărie pentru a o muta dintr-un loc în altul, când văzul și celelalte simțuri sunt destul de dezvoltate, unul din jocuri ar putea fi cel al deținerii unui grup mic de jucării situate în apropiere pentru a fi văzute. Astfel, luându-i-se una dintre jucării, el va observa acest lucru și o va cere înapoi, prin anumite gesturi.

După vârsta de 1 an, când copilul începe să meargă, va putea să-și caute singur jucăria, să o mute dintr-un loc în altul etc. La această vârstă, un joc recomandat poate fi prinderea. Trebuie luat în considerare că până la 1,5 – 2 ani, copilul simte că toate jucăriile îi aparțin; din acest motiv trebuie învățat să împartă ceea ce are și să fie mai sociabil.

Cât influențează televiziunea jocul la copii? O cercetare amplă a lui M. Mines arată că între 3 și 5 ani, copii tind, într-un procent foarte mare, să imite ceea ce văd la TV, făcând acest lucru sub forma unui joc. Copiii, în general, îți imită părinții, în situațiile de zi cu zi, de multe ori, din păcate, în situații ce sunt mai jenante. Un lucru important care s-a constatat este că o mare parte dintre copii, în special fetele, folosesc păpușa ca pe un partener imaginar.De exemplu, îți pun păpuși în cameră și încep să le explice, jucând, astfel, rolul de educatoare. De multe ori, se poate observa cum copilul începe să dojenească păpușa că nu a făcut un lucru cum trebuie. Acest comportament nu este altceva decât reproducerea, imitarea comportamentului mamei sau al educatoarei, într-o anumită situație.

Jocul îndeplinește o serie de funcții:

1. Acumularea de informații și cunoștințe noi, ce duc la lărgirea orizontului de cunoaștere al individului.
2. Prin joc, curiozitatea devine din ce în ce mai mare, ambiția, motivația și spiritul de competiție dezvoltându-se.
3. Jocul poate fi văzut ca un refugiu în fața unei supărări, a unui eșec; mulți tineri din ziua de azi preferă să facă din jocurile virtuale un refugiu, o luptă prin care compensează eșecurile de zi cu zi.
4. Prin joc, individul învață să accepte eșecul la fel de bine ca și succesul, prin aceasta crescându-i imaginea de sine, mai ales în ceea ce privește faptul că cu cât reușește mai mult, cu atât ambiția de a realiza crește mai tare.
5. O altă funcție a jocului este cea de a crea o identitate atât sexuală, cât și personală copilului; altfel spus, din momentul în care copilul se naște, în funcție de sexul pe care îl are, va putea participa la o serie de jocuri destinate exclusiv fetelor sau băieților.

Jocul, prin funcțiile sale, acoperă aproape toate situațiile, valorile și activitățile din viață, fiind strâns legat de dezvoltarea personală, sexuală, emoțională, senzorială și motrice. Jocurile au rolul de a ne relaxa, de a scăpa de stresul cotidian, astfel că nu trebuie să fim doar copii pentru a ne putea ajuta.