Articole

Unul dintre cei mai răspândiți factori care influențează puternic personalitatea copiilor și a adolescenților îl constitue divorțul părinților. Din aceste motive, multe religii interzic divorțul, spre exemplu religia catolică, dar și aici drumurile au început să se deschidă.

S-a constatat că în toate țările occidentale, divorțul este în creștere, înregistrând 30 – 50 de procente. În România, statistica evidențiază o creștere bruscă a cazurilor de divorț după Revoluție, cazuri ce depășesc 50%. Trebuie subliniat că starea materială proastă de după 1989, plecarea unuia dintre părinți în străinătate la muncă, înșelăciunea ca mod de viață obișnuit, educația proastă primită de acasă, influența anturajului, faptul că divorțul se poate realiza ușor  în România, violența și alcoolismul, toate acestea duc la divorț.

Ani de zile s-a păstrat ideea că pentru binele copilului părinții nu trebuie să divorțeze. Multe perechi au trăit o viață de coșmar unul lângă altul, și-au sacrificat fericirea lor pentru a crește copilul și pentru a-i crea o viață fericită. În acest mod, părinții au crezut că îi va fi mai ușor copilului să se dezvolte.

Întrebarea este: „Oare care este soluția cea mai bună? A rămâne împreună, a sacrifica viața numai pentru a nu suferi copilul din cauza lipsei unui parinte, pentru a nu simți o ruptură familială, pentru a nu avea copilul sentimentul de vinovăție că poate el a creat problema aceasta? Sau e mai bine ca părinții să se despartă? Cum trebuie tratați copiii și care este influența divorțului asupra lor?”

Trebuie să spunem că, legat de cele două soluții, atunci când copilul trăiește lângă părinți foarte necăjiți care sunt pe cale de a divorța, acesta ajunge la probleme de personalitate foarte grave.

În cazul în care unul dintre părinți se hotărăște să părăsească casa sau să divorțeze prin act formal, copilul se va simți vinovat ori frustat și acest lucru va duce la o stare de răsfăț și compensare din partea celuilalt. Multe din compesări sunt de ordin material și din păcate nu-și găsesc rostul, din contra, copilul învață să manipuleze situația, să câștige lucruri materiale, se simte mizerabil, nenorocit, dar nu are parte de afectivitatea necesară. Un alt tip de sentimente evidențiate la părinți sunt exprimate prin stările de nervozitate care se repercutează asupra copilului. Multora din părinți le este greu să-și ia toată responsabilitatea asupra lor, să recunoască eșecul căsătoriei și atunci ei tind să învinovățească copilul. De asemenea, încep să creadă că, dacă nu erau copiii, relația între ei ar fi fost cu siguranță mai bună.

Ce simte copilul după divorț?

Fiecare copil simte altfel, depinzând de personalitate, vârstă și legătura cu părinții, dar există câteva trăsături de comportament ce apar la majoritatea copiilor:

• Starea de vinovăție – copiii cred că ei se fac vinovați de neînțelegerile părinților datorită comportamentului și gândirii lor interioare, agresive. Părinții trebuie să explice copilului că nu el este vinovat, că există posibilitatea să fi creat și el o mică parte din stresul familial, dar că nu este vina principală a sa. Din păcate, sunt părinți ce tind să-i lege pe copii de ei și atunci când apare o situație controversată, unul din soți își ia copilul alături, făcând o coaliție față de celălalt, alianță ce va duce la accentuarea vinovăției pe care o simte copilul.
• Sentimentul de anxietate și nesiguranță – apare atunci când copilul află de divorțul părinților, se întreabă cine va mai avea grijă de el, cum vor reacționa alți copii când vor ști că tatăl sau mama au părăsit casa. În aceste momente, scade puternic imaginea de sine a copilului, iar cel mai bine este să nu-i fie schimbat modul de viață, școala unde învață, prietenii, astfel încât el să-și păstreze o viață constantă și să se pretindă de la el aceleași lucruri ca până acum.
• Accentuarea sentimentului de frică de despărțire – copilul tinde să trăiască toate relațiile sale cu o teamă de despărțire.
• Scăderea imaginii de sine – se resimte atunci când apare despărțirea, având în vedere că viața copilului în familie îi oferă siguranță. Astfel, copilul va vedea acest lucru ca pe un eșec, lipsă de iubire și va simți inferior față de alții.
• Regăsirea psihologică de comportament – se observă de multe ori în comportamentul copilului: vorbește copilărește, începe să aibă disfuncții ale aparatului urinar, cere să fie îmbrăcat, hrănit, nu-și poate exprima sentimentele prin vorbe, apelând la un comportament agresiv, este nervos, agitat, are insomnii, regresează la școală, începe să prezinte ticuri și se observă lipsa de concentrare.